Sunt Sabina Lomnășan

Logoped, psiholog clinician și consilier parental și am creat Logopedica pentru tine.
Mi-am dorit un loc dedicat logopediei și terapiilor care susțin limbajul: integrarea senzorială și a reflexelor, masajul și stimularea logopedică, dar și consilierea părintelui cu scop preventiv și nu numai. 

Un loc în care copiii nu rămân la măsuță și la fișe, ci în care terapia structurată, cu obiective clare, se confundă, pentru ei, cu joaca.

Colaborez doar cu terapeuți specializați, cu drag de copii, care se formează continuu prin cursuri și abordări moderne, precum VML, terapie miofuncțională, AAC, Feuerstein etc. Lucrăm cu echipamente specifice certificate, cum ar fi Forbrain, Soundsory, Z-Vibe, sonde logopedice CE/UE și încă câteva, toate într-un spațiu amenajat pentru copii, primitor și distractiv, dotat inclusiv cu masă specială pentru un masaj logopedic corect. Un loc din care copiii pleacă spunând că abia așteaptă să revină.

Suntem aici să îi îndrumăm pe părinții aflați la început de drum, dar și pe cei care s-au pierdut printre sfaturile venite din toate părțile.

Totul începe cu o evaluare. De acolo știm ce are nevoie copilul tău.

Ne găsești în două locații:

Cosmopolis, în centrul zonei metropolitane de nord, cu acces facil pentru familiile din Cosmopolis, Pipera, Tunari, Voluntari și împrejurimi.

București, Parcul Circului, la câteva minute de stația de metrou Ștefan cel Mare și de stația de tramvai.